Relax. Don’t Do It!

Încep prin a mulţumi pe aceastã cale pãrinţilor şi lui Dumnezeu….

Wrong.

Pe când stãteam şi mã uitam pe geam la oamenii de mai jos, nu puteam sã nu mã întreb ei cui dracu’ mulţumesc cã dau cu crosa într-o minge de golf dintre multe altele ce sãlãşluiesc într-o gãleata galbenã? Nu înţeleg câteva sporturi, iar golful e unul dintre. Ce tre’ sã te îndemne sau ce mofturi ţi-ai satisfãcut ca sã arunci 30 de mingi la naiba-n praznic şi sã ai impresia cã tocmai ai aterizat pe lunã? Menţionez cã personajele de mai jos sunt începãtoare, profii prea erau împrãştiaţi şi m-am plictisit.

Şi ca sã nu ziceţi cã sunt eu nasoalã, luaţi de aici de la unu care ştie ce vorbeşte:

P.S. Sã nu uit naibii! Se reunesc New Kids On The Block, da?

Dolce far niente (part one)

Nu ne-o luaţi în nume de rău, da’ aşa am frecat-o o zi întreagă încât atâta etică protestantă câtă poate încăpea în noi ne îndeamnă să facem din experienţa asta ceva util pentru societate.

Să împărţim, adică.

- Ce faaaaaaaaaci? Sper că nu te-am trezit iarăşi.

- Neah, am făcut ochi pe la vreo nouă, beau cafea.

- Şi ai de gând să scoţi nasul din casă?

- Păi mă gândeam să mă duc la muzee - e ceva despre avangardă la MNAR - iar după aia, la Muzeul de istorie, că tot n-am văzut expoziţiunea despre comunism.

- Mă iei şi pe mine?

- Nu lucrezi?

- Ba da, da’-mi bag picioarele!

- OK, într-o oră-o oră jumate ne vedem.

- Pa.

- Pa.

…………………………….

- Duuuuuude, te bagi la nişte cultură în gură?

- Huh?

- Hai, mă, la muzeu!

Îi explic, mă ascultă, răspunde scurt:

- Io la muzeul de istorie nu mai calc.

- OK, nu ţi-o fi plăcut data trecută, da’ de unde ştii cum e acuma? Avangardă, sincronisme, Victor Brauner, niţel socialism şi după aia nenorocirea. Mie mi se pare că expoziţiile astea merg foarte bine una după alta.

- Mdea, vedem. La cât?

- Două, două-jumate, la Kreţulescu.

- Bun, hai să mănânc ceva şi să fac un duş.

- Hai să mănânci ceva şi să faci un duş. Paaaaa!

- Pa!

MNAR don’t like us, no, no, no

- Auzi, n-am vrut să-ţi stric cheful, zice Shortcut când mai avem doi paşi până la Palat, da’ azi nu e luni?

- Ba da, şi?

- Păi… lunea sunt închise muzeele.

Crap! Băga-mi-aş!!

- Hai, mă, zic fără convingere. Mă tachinezi.

- Nu, da’ aşa e la muzee - dacă lucrează sâmbăta şi duminica…

- Lucra-le-aş la sicriu! Şi eu ce mă fac dacă azi am liber?

- Bei sau mergi la film, răspunde cu un zâmbet cât toate zilele.

- Sau amândouă, mi se aprinde beculeţul. Hai la E-Uranus.

Mai pe seară E-Uranus, mă pun în minoritate Shorcut şi Jaunetom. Acu’ mergem la Muzeul Ţăranului. Şi ne doare-n cur dacă e închis sau nu, că nu ne interesează decât clubul lui, ăla despre care citirăm la Ioana Avădani pe blog că e mişto.

MŢR Club

Pe Victoriei se filmează ceva - Războiul sexelor, parcă.

Dăm bot în bot cu Tora Vasilescu (după ce, mai înainte, fluturase fantomatic pe lângă noi Valeria Seciu, jur!), Jaunetom îi înjură pe ăia care o să facă din Calea Victoriei un Wall Street, constatăm că GDS-ul se vrea salvat - încurcături cu sediul ăla frumos - şi nu mă pot abţine să constat că ghedesiştii sunt de dreapta şi pentru iniţiativa privată până când vine vorba de sediul lor.

- Cam da, dar când te gândeşti că ar urma să intre pe mâna UTC-iştilor, parcă le dai dreptate, zice Jaunetom. Şi are dreptate.

Înjurăm iar cum ne vine la gură când, după Academie, trotuarul stâng al Căii Victoriei dispare pur şi simplu - se subţiază până când devine o simplă bordură. Şi praaaaaaaafffff să-l întorci cu lopata.

Cum-necum, după ce Shortcut ne prezintă semaforul ei favorit de la Piaţa Victoriei (I know it sounds creepy, I told her so myself), nimerim la “Clubul Ţăranului”(Kiseleff 3, Intrarea Monetăriei).

- Parcă suntem într-un film cu Nea Mărin, hăhăie Jaunetom, cu Abba pe fundal. Coloanele astea, tot aerul de anii ‘70…

- Da’ în anii ‘70 nu cânta Tracy Chapman, mă reped eu, accuracy freak as you all know by now.

- Nu, nu cânta.

Până când vin berile lor şi Mojito-ul meu trece o eternitate. Care, nu-i aşa?, s-a născut la sat, o doare-n pulă de ritmul trepidant al oraşului.

Dar intrăm repede în atmosferă şi, odată relaxat, trântesc una cum numai eu pot:

- Băi, zic zgâindu-mă la o construcţie de lemn din curte, de ce şi-or fi făcut ăia turnuleţ pe casă? La ce le folosea?

- Nu e casă, dudă, e biserică. Nu vezi troiţa de lângă?

- Ah, ba da. Ce mică e!

- Şi deasupra “turnuleţului” mai e şi-o cruce.

- Aha!

Câinele recent

O mâţă gri, plictisită de moarte, trage de ea în toate direcţiile, după care se tolăneşte la umbră.

- Ah, ce m-aş mai trânti şi eu pe tăpşanul ăla, oftează Shortcut.

- Lasă-l naibii, mai bine mâncăm ceva.

Au platouri reci, bune, cu babic, ghiudem, slănină+ceapă, caltaboş, etc.

- Dom’le, ţăranul român ştia să mănânce. Când avea ce.

O vulpe mai evoluată, cu aspect de câine, arde gazul prin preajmă. Ia mâţa la alergat, da’ nu pare foarte convins. Se întoarce, dând agale din coadă.

De nicăieri, o jumătate de câine cu o mutră care zice “io-s stăpân acilea!” ia prima potaie la-njurat: dă-i, mârâie, aleargă-l! Potaia iniţială îşi ia tălpăşiţa, noi îi dăm celei de-a doua babic şi caltaboş.

- Oare de ce l-o fi alergat pe ălalalt?, întreb.

- Mă gândesc că e mai vechi prin zonă, răspunde Jaunetom. He calls the shots.

- Da, ălalalt o fi mai recent.

- Exact, e câinele recent!, ne bufneşte râsul pe toţi trei.

- Îl botezăm Horică sau Roman?

Nu mai apucăm să botezăm nimic, potaia cu ceva mai multă vechime în muncă aude un clopot de biserică şi iese glonţ pe poartă.

- Ce face, mă, ăsta?

Ce să facă? Face, vorba unuia dintre noi, ca un câine de YouTube: cum a auzit clopotele, cum a început să le îngâne. Şi sună, Doamne, de ne crăcănăm de râs:

- Banggggggggg!, grăieşte clopotul.

- Auuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu, îi răspunde câinele.

- Binggggggggg!, nu se lasă BOR-ul.

- Auuuuuuuuuuu - uuuuuuuu - uuuuuuu, insistă potaia laică.

- Bang!

- Au!

- Binggg!

- Auuuu!

- Bangggggggggg!

- Auuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!!!!

Sunday People in Laptarie

Au fost aseara si au comis un concert decent din care am tras concluzia ca ar avea ceva sanse la concursul “cine vrea sa fie Air sau Zero7″

Cea mai buna parte a fost aia cu biletul de intrare. Asa am avut parte de un soc placut. Pe la 7.30 inca mai erau destule mese libere si locul a ramas destul de aerisit cale de alte vreo doua ore. Cum n-a mai fost nevoie de bilet, au aparut si multimile. Unde naiba or fi stat cu totii pina atunci?

A urmat o discutie lunga despre sansele lui Mika. Radiocap si cu mine sustinem ca o sa mai auzim de el. Shortcut ‘ce ca e one (two, three max) hit wonder. S-a lasat cu pariuri.

“Toti tipii misto sunt gay!”

Foarte beat, dansam. “I need you tonight / ‘cause I’m not sleeping / There’s something about you girl…”. Tam dam dam… Imi facusem loc in inghesuiala din Club, plasand cateva coate si calcand cu ghetele mele insulated galbene cateva perechi de conversi (Sorry, mates! Promit 10 secunde de penitenta maine, pe trezie., plus o spalatura fratilor vostri albastri de acasa.) care au protestat in van. Eram in transa si ma dialogam cumva cu Hutchence beyond reality.

Imi fluturam camasa si sacoul in toate directiile, iar picioarele se miscau independent de ideea de ritm. Nu cutezam sa le privesc. Mi-era teama ca acele carouri ale pantalonilor ma vor ameti si mai tare.

La ultimul acord, i-am prins privirea. Se uita la mine insistent. Am inceput scanul. Tunsa misto, ochii negri, inalta, frumusica… Pe scurt, foarte buna. So not me, actually. Am facut din mana a lehamite si m-am dus la bar ca sa-i cer lui Cretu inca un rand de Absolut cu cola.

Cu paharul in mana, am dat sa ma intorc in sauna. Langa mine se materializase de nicaieri tipa cu pricina.

- Hey! How you doin’? spuse alcoolul din mine, in timp ce eu taceam malc.

- Bine. imi raspunse (cred) alcoolul din ea.

Cum conversatia dintre gradele viteza din sangele nostru parea cumva relevanta, am decis de comun acord sa ii acordam credit.

- Ce-am facut? intreb.

- Nimic. Imi place cum dansezi.

- Riiiiight! scot eu din mine a neincredere.

- Pe bune.

Acum, ca fata insista atat de convingator, cine sunt eu sa o contrazic?

- Mda… You do, huh? Si mie imi place cum dansezi. Apropos, cum dansezi?

- Rar, imi raspunde ea razand.

- Probabil ai motivele tale. So… Singura?

- Nu. Cu niste prieteni. Apropos…

- Eh?

- Esti gay?

Am ramas cateva clipe cu paharul suspendat in dreptul buzelor, dar am continuat sa beau, desi surpriza ma facuse sa uit a deschide gura. Cu votca siroindu-mi in barba, incerc sa pricep.

- Oh… Ce?!? Cum adica?

Imi scot un servetel si incep sa ma sterg.

- Ma intrebam daca esti gay. Prietenii mei spun ca esti.

- Ce?!? Arat gay?!?

- Da… Cumva… Eu am spus ca nu esti… Dar…

- Dar ce? What’s gay about me?

Ma priveste zambind.

- Felul in care te misti… Felul in care dansezi… Cum esti imbracat…

- Bai, ce sa zic..? Ce naiba e gay la felul in care ma misc?

Isi intoarce privirea catre una dintre mese. Trei tipe si doi tipi ne priveau hlizindu-se. Le face cu mana un semn greu de descifrat si se intoarce catre mine.

- OK. Uite, am zis si am apucat-o de mana, nu vrei sa iesim putin?

- Unde?

- Pana la mine, de exemplu (Oooooooh! se auzira vocile din creier. I-a uita-te la astaaaaaaaa! Sa-i mai dam sa bea! Cat tupeu areeeee!).

- Aaaaaa… ma priveste dezorientata.

- Ca sa-ti arat cat de straight fut.

- Aaa… Lasa!

Si pleaca.

Am mai cautat-o cu privirea prin Club, insa n-am mai vazut-o pana spre dimineata. Cu o idee mai treaz, m-am asezat la o masa in spatele ei si al gastii. Nu m-au vazut. Incercam sa imi scot greata si sa linistesc ficatul ce dadea sa se revolte clefaind o guma. Muzica nu mai urla atat de tare si am putut sa aud ce isi spuneau.

- Degeaba, fata! am auzit vocea ei la un moment dat. Toti tipii misto sunt gay! Noua ne-au ramas taranii. Ca si cretinul ala.

Mi-am scos guma si i-am lipit-o discret in par. Na! Macar in seara asta sa ai si tu dreptate, fata!

City Limits extendend: Town. Camden Town

Asa. Deci, Camden Town, London.

Initial, la cat ne-a frecat o prietena la cap sa mergem, sa mergem, aveam un entuziasm bun de dat de pomana, ca de ajutat oricum nu ma ajuta.

Traseul a fost cu incepere din Hyde Park, unde stat tolanite pe Diana’s Memorial Fountain si ciudat, primul lucru la care m-am gandit a fost de ce nu pot sta unii langa fantani arteziene sau hibrizi de de genul asta. De ce oare?

Asa. Ne-am crucit iar de imbracatul englezoaicelor&co&co in vesminte dubios de subtiri pe fakin’ cold weather. De data asta[superoferta] si cu picioarele in apa Dianei. Sincer, as fi vrut si eu sa imi faca mama injectii cu freon cand eram mica, sa nu mai rapuna orice boare de vant, la fiecare 3 saptamani.

Next. Oxford Street viermuind de natii, care mai de care mai cu calduri, cand eu nu stiam cum sa imi strang hainele pe mine [si zau ca-mi place mai mult sa nu o fac], un Primark sub stare de asediu [motiv pt care am avut bot jumatate de zi dupa o pereche de blugi 3/4, pe care mi i-am luat a doua zi din locul unde nu misca fruza dupa 6 pm- a se citi Harrow-].

H&M again, cu nostalgia primului in care am intrat [2 weeks before].

In sfarsit, dupa ce schimbat linii de metrou de 3 ori si ciulit urechea la wew wew wew [ da' mai schimba domne bateriile alea] pentru linii inchise intre statiile bla bla [si nimeni nu injura- stupoare], coborat la Camden Town Station.

Prima chestie vazuta? Parul turqoise al unei tipe. Delir.

Apoi roz, apoi albastru. Apoi portocaliu. Ok. Inseamna ca am ajuns exact unde trebuie.

Iesim din “gara” si dam iar in multime. Dar s-a schimbat rau peisajul. Toti ciudati Londrei adunati la un loc? Hihihi.

Ok. Funky fish. Funky pinky. Funky…funky town clar.

In afara de specimenele de pe strazi, sunt specimenele din magazine. Specimenele de magazine.

Dau de o dugheana dubioasaaaaa… un soi de hruba cu geamuri in care stau ingramadite toate accesoriile goth posibile. Ca sa fie contrastul misto, peste tot testere cu suvite de highlights funky. Imi gasesc un green Alphine, un turqoise, un violet [da, de highlights semipermanent cream era vorba]. Ok, dar cum drk intru eu? Gasesc o usa, dar e atat de dubioasa… incat trag aer in piept si incep sa ma gandesc daca sa intru sau nu [respira Mada, respira!]. Imi curma chinul o punkerita mai dubioasa ca dugheana, care ne intreaba cu un aer foarte verde [a se citi green] Would u like to get in? Dam mecanic din cap [ca nu] si ne caram in secunda 2. Mai tarziu aveam sa regret, pentru ca nu am mai gasit in alta parte culori atat de tari.

[later edit: la a doua vizita, am respirat adanc si am intrat. Toata lumea era gaurita in toate locurile posibile - asupra celor care nu erau la vedere, nu pot sa ma pronunt-. O punkerita pastilata de abia tinea okii deskisi a reusit sa iasa de sub tejghea cu cele 2 borcanele, dupa care sa ma faca sa imi stea inima, cand am vrut sa ii dau cele 10 lire si a inceput sa tremure si sa imi spuna sa Give him the money. Give him. Care him, cand sa ia banii a inceput sa repete automat: Girls, you have to see the punk trousers on 1st floor. x3 Nu, multumim! But you have to! No shit!?]

Camden Markets sunt un soi de Alea Castanilor mult mai civilizata si cu chestii Cum? Ghici! Funky.

Cu ochii cascati in toate partile, dam cu nasul intr-un soi de fabrica de bere Grivita, dezafectata si reinventata si intram in cel mai eclectic loc pe care l-am vazut vreodata. Camden Canal Market.

Amestec de culturi de oameni, de mirosuri, de culori, de ritm.

Ne-am smuls cu greu din dughene [adica, ne-a smuls Vali-de unde rezulta ca e "bine" sa ai un barbat cu tine la cumparaturi]. Imposibil sa facem top de preferinte. De la statuete africane [1 pound] si bratari indiene cu zurgalai pana la inele de os [cum ce os? de dos de elefant, evident] esarfe colorate de la mama lor, ceasuri cu sticking cadran[din asta nu mi-am luat si sufar], perdele colorate de voal si lampioane chinezesti mici si colorate, pana la fuste goth si pantofi facuti manual din piele de curcubeu.

Apoi, toate puburile [noi am incercat Cuban Pub], la usa carora sta cate un impaiat care te scaneaza si iti tranteste un You’re ok, you can get in [de parca eu nu stiam ca-s ok, daca nu-mi spuneai tu, d'oooh!] cand intri.

Mancarea? Cam tot ce vrei de la pizza si cartofi prajiti [c'mon, u can do better] trecand prin mancare indiana, thai, japoneza [sushi but not this time], vietnameza si…. chinezeasca, bineinteles.Then Cubanese pub si Guiness. Black. Not really bitter. Incercam sa faca pe sest foto unuia cu dreads pana la fund, lumea se holba la noi, noi la lume, un Che se uita la mine de pe peretele de la intrare, sus era senin, si viata frumoasa.

Am convenit ca berea lor e mult mai slaba, din moment ce n-am avut nici pe drk dupa un pint de bere [apropo, cica se bea in picioare pentru ca te imbeti mai greu- sursa nu e de incredere-], ne-am hlizit, am concluzionat ca pste 90% din Camden people erau green green [asta ne-a dus direct la bancul cu engleza lui Iliescu-I pink up the phone one-].

Si hai spre casa, la ora la care tineretul alternativ o lua spre puburi dotate cu cozi organizate la intrari[din nou aceeasi acelasi tip de coada ca la Massala Zone], dar way much more freak.

Am vazut cum poti manca pe strada, clatinandu-te si cautand stalpii, ca sa ii bati pe umar.

Am vazut cum se sta in cerc pe asfalt cand esti punk si pastilat.

Am vazut Sfarsitul lumii.

Am vazut cum se asteapta 30 de min la metrou, calm, calm, calm, fara iesiri temperamentale in marea de feţe dead fish like.

Concluzia: Camden Town.

la Propaganda

Perioada era confuzã, dar asta nu e o scuzã. Am gãsit terasa Propaganda din cauza unui coleg de muncã şi din cauza şefului, care îşi fãceau veacul pe acolo. Mi-a plãcut din prima, pentru cã era bine ascunsã şi oamenii din jur erau ca mine, provenind, dupã cum mi s-a explicat pe îndelete mai apoi, din celebrul bãruleţ Dorian Gray, aflat la doi paşi de terasã, dar mai sub pãmânt.

Am ajuns sã merg zilnic acolo şi sã stau pânã la închidere, cu alte cuvinte sã mã dea afarã Janeta cu mãtura-n mânã. Acolo m-am îndrãgostit de un Paul datoritã cãruia am aflat de Dave Matthews Band, acolo l-am cunoscut pe Adi Despot care nu era deloc arogantul de care zice lumea (s-o fi schimbat, na!), acolo mi-am fãcut nişte prieteni de-o varã, una din cele mai frumoase. Chiar confuzã.

Muzica era playlistul meu de acasã, preţurile erau ok dar nu avea importanţã, pentru cã aveam cont deschis şi la sfârşitul lunii plãteam din salariul muncit cu sudoarea berii, nu a creierului, cã vara aia n-am avut.

Au trecut şapte ani. Asearã am fost acolo prima oarã în atâta amar de vreme şi nu mi-a venit sã cred ochilor. Terasa e mult mai mare, ba are chiar etaj, loc berechet. Am stat la bar, unde existã douã domnişoare foarte drãguţe şi binevoitoare, mai ales dacã ai deja ceva beri la bord, care îţi oferã bricheta lor personalã atunci când eşti cãscat şi nu ştii pe unde naiba îţi laşi lucrurile.

Carlsberg nu au, dar am trecut oricum rapid peste dezamãgire cu un Leffe negru. Dupã care cu o Stella, ceea ce nu vã sfãtuiesc. Buda aşa-şi-aşa, adicã una, cã cealaltã era defectã.

Discuţii prelungite cu oameni care au fost în Peru şi Chile, prelungite şi updatate cu oameni care şi acum mai vin acolo fiindcã e un drog, fiindcã nimeni n-are treabã cu nimeni şi fiindcã e un tub de scurgere al deprimaţilor. Mi-am gãsit cu aceastã ocazie psihoterapeut, 800.000 şedinţa de o orã.

Singura problemã pe care am avut-o. Muzica. Tunţi – tunţi berechet, n-am înţeles nici cine cântã, nici versurile, nici mai ales de ce nu se terminã piesa niciodatã. Dar asta e problema mea.
Ca sã ştiţi: Zona Budapesta, Str. Şerban Vodã nr. 86 (335.88.34)

la Motoare*

 

 

 

Conversi, ochelari de + 3.000.000, son of a preacher, bere la draft, suflete chinuite, tatuaje, zambete, votca, vânt/vânt/vânt, fuste cu flori, carti, b24fun, barman pletos si ametit, mistouri, complexe, burti-prea-mari-pentru-tricouri-prea-scurte, papuci, dreadlocks, intelectuali, intelectuali-wannabes, figuri, suvite colorate vesel si nenatural, ratati, cititori de dilema si de libertatea, debarasatori ravasiti si placizi, bere in conduri, deprimare, voiosie, telefoane scumpe, nokia 3210, banci incomode, curele cu tinte, numere de telefon, ocheade, chiloti scosi la iveala cu nonsalanta, duhoare de mici sau de transpiratie, ulcele din lut pe post de scrumiere, 40.000 o apa plata, genti, posete, rucsace, pachete de tigari, muzica in casti, uita-te-lume-la-mine, o vaca cheala si urata, doua lacrimi, betivani, cola, tricouri cu mesaj, caderi-in-contemplare, saruturi, sani intrezariti, inele, ciorapi in dungi, liceeni…

 

Cum mai e la Motoare? La fel.

*Postul apartine trecatorului.

Gently headbanging

- Hai, mă, nu mai fi atât de încuiat! Mergem, vedem cum e, plecăm repede! Promit!

- Şi dacă scăpăm de ăsta şi nimerim peste Heffe în Fire? Ă?

“Ăsta”, nu se poate să nu fi auzit de el, e Lenţi. The Lenţi. Creatura Chiriac. Trăieşte într-o lume în care trupele daneze ori alea norvegiene sunt celebre. Se trage de şireturi cu fraţii Cavalera. Stăpân al tenebrelor, în fiecare miercuri noapte, la ClubA.

Shortcut şi trecătorul sunt nemiloşi: ori acolo, ori nicăieri. B52-s nu se pune (prea multă puştime), El Comandante e la doi paşi, dar cineva face mutre, expirat-ul e prea departe…

- Bine, mă, haideţi!

Primul lucru care îmi sare în ochi e cuşca de sticlă pe care au încropit-o pentru nefumători, imediat la intrare. Aşa le trebuie, îmi zic. Trăiască lupta împotriva antidrogului!

E lume puţină, lucru rar. Barmanul are mutra unuia condamnat să se hrănească numai cu lămâi şi pătrunjel. Se miră că ne vede, îl asigurăm că nu stăm mult, începe să ne spună că viaţa lui e deşartă.

- Important e că îţi dai seama, se chinuie trecătorul să pară interesat.

We be clubbin’

Scăpăm cumva de abisul existenţial al amicului (să fie de vină faptul că noaptea de miercuri e, pompos-stalinist, botezată RocKultura?) şi căutăm un locşor mai ferit.

- Duuuuuude, suntem singurii care beau din pahare, constată trecătorul.

- Plecăm bătuţi de-aici, se îngrijorează Shortcut.

Are şi motive, deşi s-a născut paranoică: Trecătorul poartă cămaşă-n pătrăţele multe şi mici, peste care şi-a pus sacou. Negru, deci cât de cât în ton cu atmosfera. Eu, însă, arăt ca un pom de Crăciun: am blugi deschişi la culoare, încălţăminte de pânză, o bluză pestriţă. Sunt ca măgaru-ntre oi.

Pe un proiector aşezat lângă scenă se agită cineva, un single de chitară storcit îşi dă duhul, vreo doi-trei oameni par chiar interesaţi.

- Homplobubugars manuherschnnitt winkmanfreunde, se zborşeşte Lenţi după ce se lasă liniştea. În veci n-o să-l pot înţelege pe ăla de l-a încurajat să vorbească la radio - mestecă vorbele ca pe pufuleţi.

Deduc, însă, că peste o săptămână o să fie ceva cu Blind Guardian. Să fie! Mergem?

Biboca/Garagem/Favela

Mergem la naiba, cică s-a pornit distracţia. Un supraponderal între două vârste (vedeţi, sunt corect politic, nu zic “umflat bătrân”) îşi desface pleata. Hopa!

Am mai văzut asta.

Am luat parte la asta.

Chiar mi-a plăcut asta. Cândva.

Flăcăi şi gagice se-aşează în cercuri imperfecte, se frâng de şale, şi dă-i! Stânga - 5 rotaţii, dreapta, alte 5. De la capăt. Stânga - 6, dreapta - 6. Înc-o dată! Stânga -7, dreapta -7. Unii obosesc repede şi abandonează. Deh, burta şi rock-ul nu se prea pupă. Eu ştiam că rockerii sunt slabi şi intenşi, da’ ce ştiu eu?

Alţii, mai antrenaţi, duc headbanging-ul pe noi culmi: aceeaşi direcţie, on and on and on and on… Pasionant. La ce mi-o fi stat mintea in my time as a headbanger?

- Orice ai face, să nu te bufnească râsul, zice Shortcut, cu gura până la urechi.

- Bine că eşti tu…, dau să răspund, dar sunt întrerupt fără menajamente:

- Băăăăăăă, io-s rocker, răcneşte trecătorul, mirat.

E un cântec cu Pantera (habar n-am care), iar cobloggerul nostru is really into it. Numai că nu dă din cap, vericule, dă din mânuţe şi se mută de colo-colo. Ba chiar mai şi ţopăie. O fi voie?

- Băăăăăă, şi io-s rocker, gândesc două minute mai târziu:

Ratamahatta!!! Am copilărit cu ea, futu-i! Trash brazilian, ceea ce înseamnă că poţi dansa şi samba pe el, numai că nimeni nu pare interesat de altceva decât de mişcările din gât. Să mă bag, să nu mă bag?

- Băi, vezi că eşti chel şi ai putea trece drept punker. Which is even worse.

Mi-o fi citit gândurile? De unde ştia că Ratamahatta mă punea, aldat’, instantaneu în mişcare?

- Mă duc să mai iau de băut.

- Adică mai stăm?

- Hai, mă, sar iar amândoi!!! Ce dracu’ ai?

Am două capre în faţă, asta am. De unde-au răsărit nu ştiu, dar trec la treabă fără avertismente. E ca şi cum mi-ar zice amândouă “Avem păr şi ştim să-l folosim, so get the fuck outta the way!”

Mă întreb, mirat, cum poţi să fii a rock chick şi să porţi bluze cu volănaşe la mâini şi tăiate “dulcic” de-a lungul braţului, dar îmi ia ochii repede altă minune vestimentară.

Un tricou pe care scrie “True Norwegian Black Metal”.

That’s it!

Nu mă mai pot abţine.

Râd cum n-am mai râs de vreo săptămână, imaginându-mi pe cineva cu destul timp liber încât să asculte Mayhem, Darkthrone, Satanic Warmaster (mă rog, ăştia-s finlandezi!), Burzum, Gorgoroth, Emperor, să opereze - vă rog, fără vivisecţii! - distincţii între ele, să le pună în categorii şi să fabrice, mândru, un tricou pe care scrie “True Norwegian Black Metal”.

As opposed to what? Fake Norwegian Black Metal? Hihihihihi!!!!!

- Copii, ne mai distrăm cinci minute şi mergem.

- Coooo-rec’!

Cigarettes and alcohol. And alcohol.

                                                     

Seri de club… Da, da, daaaa.- Mergem, ma, in club? - Nu prea am chef. Abia am iesit din baie si mi-e cam… somn.- Hai, ba! Si acasa ce faci?

- Mda. Bine, ba. Ne vedem la Universitate intr-o jumatate de ora.

OK. Garfield goes clubbin’. Get dressed. Pantaloni… Nu astia evazati, ca nu prea merge sa te dansezi in ei. Blugi. Tricou, camasa, sosete… Iau ghetele ca stiu sa danseze singure dupa ce ma imbat. Tigarile, telefonul… Telefonul nu, ca-l pierd si oricum nu are cine sa ma sune. Asa… Cheile de la casa, bricheta, banii… Oh!

- Alo? Ba, tu ai bani? Io’s cam… Cam ca de obicei.

- Da, ma! Am. Hai vino! Eu sunt pe drum.

Şuba in carca si gata!

***
- Unde mergem? In B52’s?

- Da, ma! Bravo! La balul bobocilor? Stai dracu’ cuminte! Hai in Fire!

- Azi e Jefe!

- Ouch! Rockareala in exces. In Cluba?

- Hai in Cluba

***
- Auzi, ma? Da’ e un bal al bobocilor in B52’s in seara asta?

- E in fiecare seara. Sunt numai copii acolo, ma.

- Si?

- Ete na! Ce, vrei sa te simti ca magarul intre oi? Te saluta aia cu “’Traiti, dom’ profesor!”.

- Ce babe suntem!

- Da! Ar trebui sa margem la revelioanele lui Vanghelie.

- Da… Si sa ne dea abonamente gratis!

- Si sa bage butelii, ca e scumpa viata, maica…

***
Intram in Club A. Lasam hainele la haineroba, ne insemneaza taranu’ de badigard cu stampila ca pe vaci and we hit the bar.

Barmanul ma priveste intrebator.

- Barza! ii zic.

- Ce?

- Barza! Nu stii reclama?

Tipul ma priveste acru. “Asta a venit gata baut si ii arde de poante”. “Sa te fut!” ii injur in gand. El, placid, invarte un desfacator de bere pe deget si priveste prin mine.

- Nu stiu reclama. Ce iti dau?

- Un Caraiman, o cola, un Absolut si restul corect.

Se ridica cu lehamite, imi pune berea in fata si paharul cu 30ml de Absolut la pret de 50ml. Nu stiu altii cum sunt, dar eu i-as poci pe toti angajatii din club. Am impresia ca li se face injectii cu nesimtire la intrarea in şut.

In fine, platesc, iau inhibatoarele de inhibitii si ma duc la caldura. Locul nostru de sub boxa e ocupat. Nu-i bai.

- Uite ca ti-a venit si prietena.

- Cine? intreb urmarindu-i privirea.

- Aia de tot se invartea pe langa tine data trecuta.

Mda… Ea e: tipa care acum o saptamana tot se dansa pe langa mine si ma calca pe tenesi, cerandu-si scuze fara cuvinte, zambind si batand din gene. Poate ca as fi facut un prim pas inca de saptamana trecuta, daca nu mi s-ar fi rupt sufletul de munca depusa cu spalatul tenesilor inainte de plecarea de acasa. Asa, tot ce imi venea atunci in minte era: “Auzi? Tu ai masina de spalat cu program special pentru incaltaminte? Da? Atunci hai sa ne futem!”.

Tipa ma vede si imi ranjeste. Eu ma rictusisez si ma uit prevazator la ghete.

Muzica e OK deocamdata. White Town, US3, Deee Lite, INXS, U2… Pana la Skunk Anansie si Rage mai este mult. Rand dupa rand, mers al buda dupa mers la buda, invarteala dupa invarteala…

O urmaresc din priviri pe tipesa. Ea se uita la mine, eu la ea. Ea se scutura de o gramada de invitatii la dans venite de la diversi, eu ma scutur de votca scursa pe degete din cauza unui cot primit de la un dansator ce se crede la castingul “Dansez pentru tine”. Ea se aseaza langa mine, eu ma ridic si ma duc dupa votca. Ea pleaca, eu ma imbat.

O seara tipica de club. Spre dimineata, dupa multe si diverse mici amanunte asupra carora nu mai insist, ea reapare. Foarte ametita. Chiar bauta bine. Danseaza cu o prietena. Ma rog, danseaza e pretentios spus. Se fâţâie pe langa o bara de striptease ineexistenta. Nu am nevoie sa inchid ochii ca sa o vad facand acelasi lucru pe langa mine.

Fara ezitare in ceea ce priveste scopul, dar sovaielnic la mers, ma indrept catre ea.

- How YOU doin’?

- Poftim? imi urla ea in ureche.

- Ziceam ca how you doin’.

- Diana.

- Aha. Bun asa.

- Poftim?

Fie nu mai am eu energie sa vorbesc, fie mi-am gasit sa ma bag in seama cu o tipa tare de urechi.

- Da. ii repet eu.

Se opreste din… ma rog, sa-i zicem dans si ii spune razand prietenei sale ceva la ureche. Aceasta o ia in brate si o saruta umed si apasat. And I go like: HUH?!? ridicand din spranceana. Damn! Am dat peste o show off-ăriţă. Curat ghinion. Genul asta e de evitat. In public e bomba sexy, in particular se fute cu lumina stinsa si cu tricoul pe ea. Cinci secunde mai tarziu, se dezlipesc una de cealalta si zambareata ma ia de mana si ma trage catre iesire.

Afara:

- Cum ziceai ca te cheama? Te stiu de mult, dar nu am vorbit niciodata. Imi place cum dansezi. Am vazut ca mereu vii cu prietenul tau. Nu esti gay, nu? Cati ani ai? Mergem undeva? Cat e ceasul? Imi dau numarul tau de telefon? Ce-i asta? Esarfa? De unde ai luat-o? Am chef sa mai beau ceva. Tu nu? Ah, te-am calcat? Scuza-ma! Hi hi. E frig, nu? Strange-ma in brate! Ce zodie esti?

Nu am apucat sa raspund deloc. Am apucat in schimb sa intreb:

- Mergi la mine?

- Nu pot sa-mi las prietena aici.

- Nu-i bai. Ia-o si pe ea.

- Da? Stai sa-i trimit un SMS.

Isi butoneaza telefonul iar eu trag aer adanc in piept. La cum se unduieste strada, cred ca am nevoie de mai mult sange in sistemul alcoolic.

Ii chitaie telefonul.

- Da, fata, raspunde ea. Sunt afara. Ia-mi si mie haina. Bine. Te asteptam.

“Te asteptam”-ul ei imi picura ambrozie in suflet. Revad deja scena de acum cateva minute cu ele doua la lumina sobei mele si un zambet tamp imi creste pe faţă.

Mana pe care o sprijineam pe mijlocul ei incepe sa coboare usor.

Iese prietena.

- Gata? Unde mergem?

- La… Cum ai spus ca te cheama?

Fac semn unui taxi intrat cine stie cum in zona interzisa din Centru.

- Unde mergeti?

- Frate, nu conteaza. Ia o suta si du-ma in Mosilor.

- Doua, supraliciteaza taximetristul.

- Doua, cedez eu disperat.

Deschid usa masinii si le fac semn tipelor sa urece. Se privesc una pe cealalta pentru o clipa si, chicotind, se urca.

Ma asez si eu langa sofer. Ziua asta am sa o notez cu aur in calendarul zilelor mele bune. In masina e cald. Foarte cald. Dupa ce ajungem, o dau drumul la soba, o sa le torn cate un pahar de votca cu suc de portocale, o sa pun muzica… Ce muzica sa pun? Damn, e cald la asta in masina! Nick Cave… Dar le-o placea Nick Cave? Sunt cam disco-like. Las’ ca gasesc ceva jazz. Daca sunt snoabe, nu or sa protesteze. Ba. Da-i cald rau aici.

Restul imi amintesc ca prin ceata. S-a intamplat repede; nu am mai avut timp sa ma gandesc la nimic. Un miros acru de alcool si scrasnetul de frane urmat de injuraturile soferului. “A lesinat! A lesinat, ii este rau!” si privirea mea mirata: ce se intampla? Am coborat din masina si am deschis portiera din spate. Una dintre tipe era cazuta pe bancheta, inconjurata de o substanta indescriptibila si de lamentarile celeilalte. Soferul era furios si urla la mine. Eu m-am prins intr-un tarziu ca stomacul tipei se revoltase si, incurajat de caldura din masina, a erupt. Adevarul e ca tipa se cam inverzise la faţă.

Am inceput sa rad si mi-am aprins o tigara. Now what? Am pus doua sute pe bordul masinii si am luat-o spre casa pe jos. Am auzit ceva in urma mea. Cred ca m-au cam injurat, dar ce era sa fac? Nu am masina de spalat si nu aveam chef sa ma murdaresc. Erau hainele mele alea bune, de oras.

 

Astazi? Pai, sa vedem! Despre prostitutie, cârciumi, absolute beauties, iarasi cârciumi si (se putea?) Bucuresti.

 

 

In “Snatch” nu sunt femei. De ce oare? In afara mamei lui Mikey, asa numita Mikey’s mum (His muuuum!!!), care cu greu poate fi numita femeie, nu mai apar personaje feminine. De ce?

Recquiem for a policeman

 

Mi-am adus aminte de curvele de la Scala… Niste fiinte jalnice si patetice, care nu pot trezi unui om normal alte instincte in afara milei. Urate, mari, proaste, agresive in dobitocenia lor, sunt atat de low life incat stai si te intrebi, asa cum spunea Niculae asta vara, “Cine dracu da bani ca sa le futa p’astea?!?”. Din cate am aflat intr-o seara direct de la sursa, politaii de la sectia 1 (cred ca e sectia 1) nu dau bani pentru serviciile lor. Insa stau si ma intreb: cât de disperat sa fii ca sa apelezi la serviciile unor asemenea fiinte? Nea Gogu, agentul-sef cu gura mare si mintea scuuuuuurta, stie cat. Vorba aia: been there, done that. Nu de legalizarea prostitutiei este nevoie in cazul lor, ci de cursuri obligatorii de civilizare si chirurgie estetica reparatorie gratuita. La cele de pe Matasari nici nu vreau sa ma gandesc. Hell NO! Sunt cam de aceeasi teapa cu cele de pe Stefan Furtuna. Si daca te intrebi cand le vezi din masina daca se poate mai rau de-atat inseamna ca nu ai avut drum pe Mosilor (partea veche), prin Ferentari sau pe la Gara Basarab. La Basarab, langa fabrica de bere, am avut parte de o scena care m-a marcat. Mergeam la meci, la Sportul Studentesc. Am coborat din 282 la capat si am luat-o pe langa fabrica Gambrinus (unde, by the way, am vazut cei mai mari sobolani ever) spre stadion, spre Regie. In pragul unei cocioabe, cu o usa ce dadea direct in strada, statea un tigan care striga: “Hai la pizda! Hai la pizda! Ieftin!”. Nu avea nici o treaba. Parca vindea prune in piata. Avea o nonsalanta pe care nici stresantul de la Obor care urla “plovere la o sutaaaaaaaa!” nu cred ca o are. Si, de parca nu eram destul de uimit, atunci cand am ajuns in dreptul lui m-a intrebat, desi eram cu iubita de mana: “Baiatu’, vrei o femeie? Hai ca-i ieftin”. DAMN! Am ramas cu cicatrice pe creier de atunci. Asa ca nu despre legalizarea prostitutiei trebuie discutat, ci despre posibilitatea aducerii in secolul XXI a acestor vai-de-ei care traiesc inca in Evul Mediu, aici, intre noi, intr-o soon-to-be capitala europeana.

The Monica Bellucci Mind Control Device

 

Oare cum arata mama lui Brad Pitt? Brad Pitt are mama? Yeap! Are. I just googled her. E o cocoana prezentabila! Asadar Prad Pitt are mama, in ciuda zvonurilor conform carora s-ar fi nascut din spuma marii! Anyway, salutari doamnei ma-sa si un sincer “Nice job, lady! Would you be my mom?”. Ramane sa mai aflu daca Monica Bellucci are mama. Nu cred. De fapt, eu nu cred ca Monica Bellucci even existS! E, mai degraba, o conspiratie. Asa cum Tulcea este o conspiratie a cartografilor, Monica Bellucci este o plasmuire a unor minti bolnave care vor sa ne infranga vointa si sa ne stapaneasca! Este o incercare reusita de a ne subjuga gandurile si fantasmele! DAMN! They are now controling our brains by using The Monica Bellucci Mind Control Device!!!!! WE ARE DOOMED! Ma rog, nu toti. Sunt si oameni orbi, pe care The MBMCD nu a reusit sa-i corupa. You fools!

My horse’s ass

De ce trebuie sa dai bacsis tipului care aduce pizza? Nu are salariu? What the fuck? Sau chelneritelor? Avea dreptate Mr Pink in Reservoir Dogs: “You don’t like this job? Quit and get a real job!”. C’mon! E Bucuresti. Oricat de dificil pare, poti sa-ti gasesti o slujba aici. Sunt sigur ca o tipa care aduce bauturi la masa castiga mai mult decat un profesor. Nimeni nu da bacsis ca sa intre la cursuri, nu? De ce trebuie sa dai bacsis unuia care isi face meseria pentru care isi ia oricum un salariu? Fuck off! Un amic barman se lauda ca ajunge uneori la 20 de milioane intr-o luna (40 in alea bune). FUCK! That’s nice money. Pentru Bucuresti. Inseama trei salarii de profesor. Sau trei de oficiant postal. Sau doua de redactor intr-o editura. Sau, fuck it, un salariu de ziarist bun sau trei de ziarist no name. Asa ca… Bacsis sucks!

Magarii de la Cafeneaua Actorilor aveau, la un moment dat, bacsisul pus pe nota de plata. Vai, ce civilizat! Ca sa-si poata incasa statul impozitul. Civilizat, ce pot sa spun? There is no fuckin’ way u’re gonna make me pay that bill! Bacsis obligatoriu? Un sincer si calduros “sugi pula!”. Sau, daca e prea dur mesajul (desi cred ca este exact asa cum trebuie pentru urechile chelnerilor de acolo) am sa-l citez pe Henric II : “Say that again at noon, you’ll say it to my horse’s ass!” Dupa ce astepti sa iti ia comanda pana incep sa-ti fluture urechile de foame, dupa ce “- Nu te supara… - Vin imediat! – Asa ai spus si acum 10 minute! – Vin imediat.”, dupa ce “- Se poate da muzica mai incet ca sa ne putem intelege si noi? –NU. Daca vreti sa vorbiti, mergeti sus! – Sus nu mai sunt locuri – Atunci imi pare rau.” (yeah, you realy look like a man in pain, you motherfucker) , dupa toate astea sa mai apara si “tip 10%” pe nota mi se pare culmea nesimtirii. Asa ca fuck all of you! Si nu am mai trecut pe acolo. Nu ca mi-ar duce cineva dorul dar, dupa ce “or sa vina ai nostri la putere”, o sa fie prima carciuma nationalizata. NA! Revenge is everything! Forgiveness is nothing! (Nu foarte crestineste din partea mea, isn’t it?) Blah! Whatever!

Jiminy, mon ami

 

La Mes Amis era foarte bine pe vremuri! Mic, intim, calduros, incomod (McDonald’s type of incomod), vin fiert excelent, muzica OK, preturi asemenea. Acum? Galagios rau, insalubru, fum mult si statut, vin fiert diluat, inghesuiala. It sucks! Noroc vara, cu terasa. Asta daca nu stai in dreptul usii, pentru ca urla inside niste boxe de rahat, atat de tare si de distorsionat incat tot ce poti sa faci e sa stai si sa te uiti la cel din fata ta, intrebandu-te “De ce naiba stau si ma chinui aici?”. Si renunti. Renunti sa te mai opresti pe terasa la Mes Amis, treci printre mese, faci stanga pe la Backstage, apoi drepata si te opesti la Paprika. (yeah, Silver, but what kind of a name is that???)
Dupa ce ti-ai baut mintile in Barfly, dupa ce ai dansat acolo pe masa cantand “I’m a passenger… And I ride… And I ride….”, dupa ce ti-ai luat tigari de la nonstop-ul de pe Ferdinand, dupa ce ai facut o plimbare dinspre Miorita, Armeneasca, Rosetti, Universitate spre Lipscanie, Paprika (vezi mai sus, ma fut pe Silver!) este locul unde u can just chill… E 2 dimineata (vara, de preferat!). Halesti, te racoresti, bei Cola sau apa plata ca sa-ti treaca greata si stai la palavre pana când incep sa pice toti de somn, unul cate unul. Mâncarea este/era OK, mai ales ca se intampla rar sa mananci foarte treaz acolo. De preturi nu imi amintesc, pentru ca nu prea plateam eu (Jiminy says they’re alright).

 

Noaptea prin oras? Ohooo… V-as tine o zi intreaga la povesti!

 

Asta-vara, pe la 2-3 noaptea, intre Cismigiu si Romana, pe langa Sala Palatului, Ateneu si apoi in sus pe langa Eva, am intanit numai grupuri de straini. Nu am auzit nici o vorba in romaneste. Vorbeau care engleza, care italiana, care vikinga (sau nu stiu ce limba nordica)… It was so weird! Ma simteam ca intr-un Bucuresti aflat sub ocupatie si transformat in statiune de baut mintile. Noroc cu taximetristul care asculta manele, fapt care ne-a readus brutal cu picioarele pe pamant.

 

Si totusi… Nu parea atat de nasol Bucurestiul ocupat de saxoni, vikingi si mauri deghzati in italieni. Era mai viu, mai colorat. Asa ca, la primul razboi cu civilizatia occidentala, eu o sa ma predau, o sa ma declar invins si am sa ma las asimilat! Voi ramaneti cu traditiile si cu specificul: tuica gretoasa, manelele, Maramuresul si uratorii, Muntele Gaina, porcul taiat de Craciun, vestita ospitalitate romanesca, painea si sarea, tiganii si cultura lor, Samanatorul, branza de oaie, mamaliga, Miorita, cainii vagabonzi, noroaiele si gropile, doinele, “intraductibilul” dor… Fuck all that! I shall allow myself to be assimilated by the English savages. (They may as well be French, Danish, or Dutch. Fara nemti, pen’ ca am auzit ca sunt booooooooooooring!)