My new daily drama

Sentimentul era de mândrie amestecatã cu satisfacţie. De fiecare datã mã vedea de departe şi bãga câte o „vecinaaaaaaa” de rãsuna toatã staţia de autobuz şi se auzea şi pe trotuarul celãlalt. Ştiam cã eu sunt şi mã umflam olecuţã în pene. Mi le alegea pe cele mai frumoase şi în timp s-a obişnuit cã nu le vreau fondante, cu staniol şi panglici roz. Apoi, câteodatã, în loc de „la revedere”, îmi încânta urechile cu „mi-ai fãcut safteaua”. Şi totul era frumos, ajungeam acasã cu braţele pline de flori pe care le aşezam cum mã tãia capul.

Apoi, în fata tonetei ei de tablã ruginitã a venit un tip. Tot cu flori şi cu o şapcã. El avea o mãsuţã, un scaun şi multe gãleţi, dar flori mai frumoase. Erau mai proaspete şi mai aproape de mine, nu garoafe şi trandafiri modificaţi genetic. Am fãcut greşeala sã cumpãr de la el într-o zi şi ea m-a vãzut. S-a uitat urât şi când am salutat-o nu mi-a rãspuns. Dupã câteva zile i-am auzit certându-se, ca între ei, cu înjurãturi de n-am ştiut dacã sã-mi pun mâinile la urechi sau sã le înregistrez.

Am început sã-i evit pe amândoi, sã-mi schimb traseul zilnic şi tristeţea cauzatã de golirea de culoare a casei s-a vãzut. Nu mai eram om şi îmi înecam amarul cum puteam, cumpãrându-mi fructe.

Într-o dimineaţã n-am avut încotro şi am trecut pe lângã ei. Ea, florãreasa grasã şi cu fuste ca florile ei şi-a luat ditai standul, din ãsta modern, pe lângã care chioşcul de ziare e mic copil. Florile stau acuma în nişte cogeamite gãleţi tubulare şi înalte, poate cã se simt mai bine cu toatele. Şi zâmbea duşmãnos la el, care era încã acolo cu mãsuţa lui prãpãditã.

Dar azi m-au apucat toate alea când am vãzut cã pe trotuar nu mai e loc sã te strecori cu douã sacoşe în mânã. Ceartã, ceartã, da’ pânã unde, bãi? Ţanţoş şi cu o şapcã nouã pe cap, el îşi amenaja noul chioşc, mult mai fain decât al ei, mai mare şi mai cu multe flori. Deci are un mic avans. Dar mã tem naibii de urmare, cã în timp nu va mai fi nici staţie de autobuz, nici trecere de pietoni la cum se ceartã ãştia.

Am hotãrât aşadar sã mã rãzbun pentru ocuparea abuzivã a spaţiului meu. Şi al fraţilor ãia cretini de câini pe care tot n-am reuşit sã-i omor. (Da’ unul dintre ei a slãbit îngrozitor în ultimul timp, deci cred cã altcineva se ocupã de asta). Voi cumpãra braţe întregi de flori din piaţã şi voi trece ostentativ prin faţã amândurora, ca sã le fac în ciudã. Asta dacã am loc.

Tags: carepecare, florari