“but when it came time to throw bricks through that Starbucks window…
” Odată ce v-aţi stabilit obiectivele în viaţă, alcătuiţi un plan pe 25 de ani care să conţină obiectivele mai mici pe care trebuie să le atingeţi dacă vreţi să vă îndepliniţi planul general de viaţă. Apoi alcătuiţi un plan pe 5 ani, unul pe un an, unul pe 6 luni şi un plan lunar care să conţină obiective din ce în ce mai mici pe care trebuie să le îndepliniţi astfel încât să vă atingeţi obiectivele generale. Fiecare dintre acestea trebuie să se bazeze pe planul anterior.
[...]
În cele din urmă revizuiţi-vă planurile şi asiguraţi-vă că se potrivesc cu felul în care vreţi să vă trăiţi viaţa.”
Sau cum stii cand enough is enough si ca e mai nasol decat in visele tuturor distopicilor alora la un loc, pentru ca astia nici macar n-au scriitura. Oameni care chiar platesc ca sa li se spuna asa ceva. “Plan general de viata”. Plan-general-de-viata.
I quit.
…you left me all alone”
Tags: Stella was an anarchist and she was constantly let down
aprilie 29, 2008 la 10:17 pm
Suna interesant. E o idee excelenta! Ma si vad: in 25 de ani, nu voi sti ce sa fac. In primii 5 ani, am sa pornesc chestii importante, si cand or sa inceapa sa mearga, ma razgandesc. In primul an, ma apuc de o scoala [like sc. de soferi, de gatit, de swahili or whatever] si cand se termina anul, ma plicitisesc. In primele 6 luni, trei sa ma hotarasc ce scoala sa fac, in prima luna ma hotarasc pentru una, dar ma si razgandesc neaparat, in prima zi am sa citesc niste forumuri cu, despre si pentru abulici.
aprilie 29, 2008 la 10:51 pm
Pe mine m-a deprimat ingrozitor. cand am citit sintagma aia, parca m-a lovit cu leuca in cap (actually, nu stiu ce e aia leuca, dar imi inchipui ca doare rau).
si in continuare nu stiu ce e mai trist, sa ai un astfel de plan, sau sa platesti ca sa ti se spuna ca ar trebui sa-l ai.
pana acum credeam ca a fi contabil e cel mai trist lucru de pe lumea asta. acum stiu mai bine, cel mai trist e sa fii un om cu un plan.
na, hai ca nu ma pot abtine.
bai, cat dracu’ mai suportati rahatu’ asta organizational? goddammit, adevarata buba e ca am ajuns sa nu mai miscam. bine ca s-a facut fight club, ma, pentru voi s-a facut, super-eroii in the closet ai lu’ peste prajit
da, sunt nervoasa si naiva.
aprilie 29, 2008 la 11:48 pm
I chose not to choose life: I chose something else. And the reasons? There are no reasons.
aprilie 30, 2008 la 7:24 am
haideti ma, ce naiba? e de la 1 mai muncitoresc, nu de alta
e vorba de ciur. atat. tre’ sa vina mandea sa va spuna ca idioteniile vor exista cat lumea? da’ aici e schepsisu’, sa stii ce si unde sa cerni.
aprilie 30, 2008 la 11:08 am
da, probabil. totusi, lasati-ma sa cred ca we are proper’ fucked. poate reactionez disproportionat, dar schizoida nu sunt. si n-oi porni eu the next big revolution, but I can’t help shouting “this is wrong” din cand in cand. si inca mai am visul ala cu “vand tot si..” care-mi spune mie ca am ramas sanatoasa in mine.
mda, bine ca ma doare pe mine capul si universul, vorba lu’ Pessoa. ma opresc pana nu se trezeste vreunu’ sa-mi spuna ca I’m in need of some proper shagging. sau ca-mi trece pana ma marit, cum imi ziceau mie odata niste colegi de “institutie”. fuckin’ a.
@bbe: o sa scriu eu si despre ce-a urmat dupa “i chose smth else”, trebuie sa termin ceva mai intai.