Gringo! Go Home!
Deci Stereo Mc’S scoate album nou, al şaselea la număr, vine târziu în 2008. Nu ştim încă titlul, dar băieţii au dat deja drumul la trei piese, pe un minialbum care se cheamă “Hotplate”.
Ştirea m-a încântat. Nu însă şi piesa pe care am găsit-o, “Gringo”. E un amalgam care nu-şi are locul şi pe vremuri, când erau mai simpli, dădeau mai bine din ei. Dar, anyway:
P.S. Nu faceţi şi voi mare tam tam, da’ “Vantage Point” e deja pe net. Nu filmu, băi ignorantilor!
aprilie 14, 2008 la 2:55 pm
din pacate, vantage-ul e o mare dezamagire pentru mine. mi se pare lipsit de inspiratie de la cap la coada, de vana, de vreo durere mocnita care sa mai creasca iar, e pur si simplu plat. daca vrea cumva sa fie vreun nou pocket revolution, ei bine, nu. acolo lucrurile erau duse pana la capat. mai bine mai asteptau. am tot sperat ca e un grower, well, it’s not. poate data viitoare. hopefully.
aprilie 14, 2008 la 6:29 pm
nici pe mine nu m-a convins. mi-e si frica sa-l mai ascult, naibii. e prea comercial si se simte rau ca l-au scos intr-un studio din UK. pacat. da’ nu suntem atat de bosumflate, incat sa nu mergem sa-i vedem, nu?
aprilie 15, 2008 la 12:39 am
a, evident ca nu
inca ceva, citind ca au adus-o pe karin andersson (pe care eu o iubesc, singura si adevarata regina nordica:d) pe Slow, nu mi-a venit sa cred. N-o auzisem in cele zece-douaspe ture de album pe care le-am tot dat. e drept ca lucram si am lasat sa curga, dar chiar asa?am remarcat-o intr-un final doar ciulind urechea. si nu, nu e de la sistemul meu sau de la calitatea mp3ului. pur si simplu asta e chiar pacat, zau asa. pai o aduci femeia sa cante si o pui sa se plictiseasca in spate?pai tom barman+karin andersson ar fi trebuit sa=brilliant blast. what a fuckin pity.
aprilie 15, 2008 la 1:49 am
Vantage Point-ul nu e chiar plat cap coada, doar ca are prea putine momente memorabile. Si intr-adevar trebuiau sa se foloseasca mai mult de vocea lui Karin Dreijer Andersson daca tot au convins-o sa cante pe Slow. Si nici macar pe Guy Gurvey de la Elbows nu l-au exploatat cum trebuie pe The Vanishing Of Maria Schneider. Totusi nu e un album prost ci mai degraba unul facut la repeazala. Io acuma am emotii cu Hey Ma-ul lui James, pe care n-am indraznit inca sa-l ascult. ^_^
aprilie 15, 2008 la 2:29 am
memorabil chiar nu cred ca este vreun moment de pe acest album (in sensul de foarte bun, ca de retinut nu cred ca se pune problema). memorabile pt mine sunt un instant street, un ideal crash, un hotellounge. probabil in cazul meu dezamagirea tine partial si de faptul ca mi-as fi dorit un nou instant crash (in ambele sensuri). da, daca ar fi sa aleg, as spune ca ultimele doua piese (vanishing+popular culture) sunt mai ok. cu toate astea, raman la parerea ca e un album in care totul e parca facut cu jumatate de masura. it just talks about what it always talks about, but this time it doesn’t deliver. e cu siguranta facut la repezeala, si parca pt a bifa ceva. ce, nu stiu. dar din cauza asta nu mai e autentic, si asta se simte.
oricum, bine ca vin. da sa dea dracu’ sa nu cante vreuna din alea trei memorabile ale mele!
aprilie 24, 2008 la 1:02 am
deci cu uluiala in suflet si dupa mai multe ascultari la activ, declar mandra ca da, se poate. e bun, dom’le. pe ei, pe mama lor. si am intrat in faza de nu ma hotarasc ce piesa imi place mai tare si mai mare. sa bem!