Not Again. But Still.

Poposesc într-un Agip din Ungaria, nu la mare distanţã de graniţa cu România, sã fac un pipi bun şi sã consum o cafea. Dau euro, mi se dã restul în forinţi, cã deh…

Iau cafeaua şi mã îndrept înspre masã, când ucrainianca Lyuba îmi spune, aproape sã mã ia în pumni de dupã deja o juma’ de zi de mers cu maşina:

- Mi-ai zis cã din Budapesta pânã la graniţa cu România nu mai e aşa mult! Ia uite-te aici, cã mai e o groazã!

Mã întorc sã vãd ce vede şi ea, şi hopa sã-mi scape ceaşca dracu’ din mânã.

Io sunt o fire tolerantã când e vorba de minoritãţi şi toate quelquechose-urile, pentru cã m-a fãcut mama într-un oraş în care erau toate naţiile pãmântului, da’ când am vãzut asta m-au apucat dracii. Şi mai şi a fost când şoferul nostru ungur mi-a zis plin de seninãtate:

- Da’ de ce te miri? Asta e în manualele noastre de şcoalã.

Pãi sã nu te apuce şi mama dracilor? Pe ditai peretele? Şi sã nu-i dau dreptate unui coleg care-mi zice:

- Lasã, tati…facem şi noi o hartã, punem şi Germania, şi Austria, şi Groenlanda dacã vrem. Şi unde e Ungaria facem teren de fotbal.

[poza mare -->aici]

P.S. Calitatea e aiurea, fiindcã atunci când am fãcut poza, tipul de la casã m-a întrebat dacã am vreo problemã. Şi voiam sã ajung acasã.

Tags: draci si nervi