Ce zi e azi?

Radio Iaşi ne îndeamnã „sã pãtrundem prin valenţele concretului” şi noi îi dãm peste nas şi punem „Alive”. Ne îndreptãm spre Gura Humorului, e frig al naibii şi ajungem la concluzia cã o încãlzire spiritualã nu ne-ar strica. În maşinã e cald şi bine, Marcelicã e cu noi şi ne aratã pe unde e drumul, cã doar d’aia se cheamã GPS, dar nu şi cum e, aşa cã de la ieşirea din Suceava am dat numai în gropi. Şi tot aşa pânã la Gura Humorului, deci dacã e sã ne cãlcaţi pe urme, faceţi bine şi încãrcaţi-vã cu mere, rãbdare şi tutun.

Altminteri e foarte fain, nu o datã ai impresia cã şoseaua se terminã direct în norii pufoşi şi albi. Cãruţe multe, cai cu cizme nordice, cãsuţe deloc sãrãcãcioase şi fãrã gust, ba dimpotrivã, din mult lemn şi în culori curate.

La mãnãstirea Gura Humorului am ajuns uşor şi ne-a izbit din prima, asta poate şi pentru cã era o linişte de-o tãiai cu brişca, dar şi pentru cã eram doar noi doi şi mãicuţa de la intrare. Cu care ne-am conversat despre cum se pun mãrgelele pe ouã şi vopseaua, era şi ea îngheţatã sãraca, dar ea putea îndura, pe când noi nu.

M-am rugat pentru prima datã dupã multã vreme pentru cineva drag, am aprins lumânãri şi am plecat parcã un pic mai liniştitã.

Voroneţul e la fel de izbitor, doar cã nu pe roşu, ci pe albastru. Mai mare decât Gura Humorului, cu mai mulţi vizitatori, poate cã şi din motivul ãsta am luat-o la pas mai cu iuţealã. Din prea marele elan însã, în loc sã merg pe drumul de venire, am picat direct în cimitir şi nu mai ştiam sã ies. O fi vreun semn, naiba ştie! Altminteri un loc plãcut la vedere, îngrijit şi cu cruci frumoase, numai de piatrã.

Pe drum un husky rãtãcit, soare şi cer de vis, pãduri şi locuri foarte frumoase, mi-am promis cã mai dau o turã pe aici cu prima ocazie, adicã niciodatã, cã mã ştiu. Da’ face bine la moral.

Altminteri Suceava e cum nu mi-aş fi închipuit-o, e mult mai bine, plinã de fete cochete şi drãguţe, care nu vorbesc în dulcele grai moldovenesc, cu multe cizme negre, de câţiva rockeri şi de multe deluşoare. Centrul e frumos, case curate şi mici, alei întortocheate cu pomişori, douã restaurante cochete, Taco şi La Fitze pe care le-am încercat pentru cã erau la botul calului, în centru. Mâncarea ieftinã şi bunã, porţii mari şi ciorbã rãdãuţeanã, care e un fel de ciorbã de burtã doar cã cu pui. Muzica ok, La Fitze avea un radio de internet, Sky nu-ştiu-cum, care nu ne-a spart nici timpanele, nici nervii. Iar când a început meciul, cine voia fotbal s-a aşezat în dreptul proiectorului, cine nu, nu. Dar muzica tot nu s-a oprit, aşa, ca sã împãcãm pe toatã lumea. Decent.

Motivul pentru care am scris ca la compunere cu temã de casã e pentru cã e un frig de mor şi pentru cã deja obosesc când râd, de la atâta dârdâit. E pentru cã dacã n-ar fi fost escapada turisticã şi aproape spiritualã de mai dinainte aş fi luat primul tren şi m-aş fi întors acasã.

Later edit, de searã:

Într-o cârciumă sinistroasă din Suceava, de pe vremea cui ştim noi, cu lume în jur gen “Naşul” second hand, am ascultat cap-coadă un album Leonard Cohen. Suprarealist nu. Doar cu dat de bâtă în ceafa gâtului, să te trezeşti când crezi că ai găsit uşiţa. Când îţi vine să urli că nu poţi uita. Şi apoi să mai ai un şoc, că în ditai accidentul de maşină, întâmplat la juma’ de metru de unde staţiona mijlocul tău de transport, întâmplarea a făcut că a ta a scăpat teafără contrar tuturor calculelor, fără o zgârietură. Deci câinii aia nu m-au muşcat degeaba, mai ales că azi în Bucovina e lună plină. Amin şi la mai mare! Totul e să mă trezesc tot unde m-am culcat, că în rest suntem în grafic.

Tags: de drum, suceava