Primãvarã pe naiba!

Am fãcut ochi de dimineaţã şi am crezut cã în sfârşit dorm. Nu se poate! Ninge?? Mã uit la ceas. Da, ar trebui sã fiu treazã. Pe naiba sã mã ia! Cum dracu’ ninge tocmai azi? Muguri, chestii filingoase, primãvarã în simţiri? Unde sunteţi? Hai, terminã cu poezia şi vino-ţi în fire şi gândeşte-te cum dracu’ ajungi la muncã, fiindcã eu pe vremea asta nu merg pe jos nici dacã mã trimiţi în Alaska. (Mã rog, asta e pentru fini cunoscãtori, pardonaţi aerele de majestate!)

Cu chiu, cu vai, mã urc într-un taxi. Şi taxiul la fel de surprins de ce se prelingea din cer, altminteri linistit şi cu puf (ninsul, nu taxiul), da’ mã scuzaţi? E luni! Chiar dacã, vorba uneoare a Exarhului, lunea e început de weekend, io nu o simţeam deloc aşa.

Trec pe lângã matahala de casã a escãi, trec pe lângã un tico începãtor pe care taxiul meu l-a fãcut de mi-e şi jenã, trec şi pe lângã – dumnezeule mare, cum îi spuporţi?!? – veşnicii de dimineaţã de pe radio 21, cã iarã mi-e jena şi poposesc pe meleaguri de calorifere calde şi miros de cafea proaspãt fãcutã. Cu halba în mânã şi cu ochii în geamul închis mi-am permis totuşi sã mã bucur de o ninsoare cu mult soare, cum numa’ câteodatã de rar poţi vedea în Bucureşti.

Alooooo! Dom’le, cu primãvarã când daţi? Stãm la coadã, noi ţinem cu statu’!