Please, mind the gap! (obsesiv)

 

“Doamnelor si domnilor, echipajul aeronavei Tarom va spune bine ati venit pe Heathrow, Londra. Temperatura este de 20 de grade si este insorit. Va multumim ca…”. Mai taci, ma!

Formalitati, lume multa, somn, foame si un tremur usor al genunchilor datorat unei absente resimtite acut: nicotina.

- Acum in ce directie o iau?

- Way out. Scrie pe pereti.

Târşa-târşa, dupa ce ne-am recuperat ţoalele, am pornit spre way out. Iesind, am trecut pe langa un sir de oameni purtand pancarde pe care erau scrise nume de englezoi. Erau cei care-i asteptau pe pasagerii rataciti prin Londra. Stiam ca pe noi nu ne asteapta nimeni, Jaunetom lucrand in tura de noapte.

Cascam absent ochii la cartoane: John Cartwright, Melissa Rowe, Microsoft UK (oare cine o avea numele asta?), Paryavaran Shri Pranab (ha! Ai dracu’ englezi, ce nume au!), Michael Gross, Mary fucking Poppins, Duncan Ren… Hei hei hei, wait a moment… Mary fucking Poppins??? Oi, duuuuuuuuude!

- Ce dracu ai scris, ma, aici?

Jaunetom rade si ne imbratisam.

- Gata, ma, ca pana la gay-affection mai sunt cateva secunde!

- Aici e voie!

- O fi, dar eu n-am nici o vina!

Nu ne-am mai vazut de trei luni, din ianuarie, de pe Otopeni. Apare si restul poporului si everybody hugs everybody. Weeeee!

- OK, preia initiativa englezul de serviciu…

- Now what? intreb eu, ratacitul.

- Pai ce vreti sa faceti?

- Sa mergem in oras.

- Sa lasam bagajele.

- Sa fumam.

- Sa fumam.

Ca in orice republica care se respecta, majoritatea dictatoriala (cea a fumatorilor militanti, de data asta) impune directia: to the airport smoking area, adica afara.

 

Iesim pe usa pe care scria “Do not use this door to exit!”, coţofenind in romana. Fucking tourists! Ne asezam pe niste pietroaie anti-bomba si ne aprindem tigarile. Toti. Ma rog, 80% dintre noi.

“Cum a fost drumul?”-uri, “Cum a aterizat?”-uri, “Ce ati mai facut?”-uri. Bla-bla-blauri. Ma uit la lume. Destul de subtire.

- Excuse me…

You’re excused, imi vine in minte, insa vazudu-l pe englezoi privind pofticios spre bricheta mea, imi retin ironiile. Acum stiu cum e chinul. Ii intind bricheta si ii zambesc.

- Thank you.

- Cu placere.

Ah… Astia nu-mi inteleg limba.

- Mergem? Hai la metrou. O luam spre periferie mai intai, lasam jucariile in suburbii, apoi we hit back to the city.

Trecem in viteza peste momentul intalnirii cu oyster-ul… and then it hit me! Prima mea intalnire face-to-face speaker-to-ear cu fascinanta Londra:

- Please mind the gap between the train and the station platform.