City Limits SpeciaL: LondON. Hectic Shortcut: all my p’s for a place to pee

Am plecat în grup şi acolo ne-am şi întregit. În primele zile am fost arţãgoasã şi cu capsa pusã pe toatã lumea, dupã care mi-am revenit.

Vorba cântecului….” Sunday all the lights of London Shining , Sky is fading red to blue”…
N-am vizitat Londra cu harta obiectivelor turistice în mânã, fiindcã urãsc asta. Am fost târâtã fãrã voia mea la British Museum şi m-am plictisit îngrozitor, dupã care am fãcut mişto de mumii, am tras un “Helloooooooouuuu” la o tanti egipteanã mult mai înaltã ca mine (pentru cã era statuie, da?), m-am buşit de puhoiul de lume şi am facut pipi. Dupã ce am ieşit a fost şi mai rãu, cã primisem o veste aiurea rãu de acasã. M-am mobilizat însã şi mi-am cumpãrat o rochie.

Din categoria shopping de Londra posed cu plãcere another pair of flip-flops (fac colecţie), saboţi, douã rochii frumoase şi una aşa-şi-aşa, un tricou cu jesus, o brãţarã, un jamiroquai, un coldplay, colectia full Tarantino. Aşa. Am terminat.

Zee pee-ople of London

Negri şi japonezi mulţi, aşã cã atunci când vedeam un roşcat cu pistrui sãrbãtoream victoria cu o bere Soho Red. Negri cântând în autobuz la etaj fãrã nici un fel de jenã, ba chiar frumos dacã mã întrebaţi pe mine, cu codiţe şi vârtejuri care mai de care, japonezi homosexuali mulţi (oare pentru cã ne-am fãcut veacul mai mult prin Soho?) cu mãrgele în pãr, jambiere pe post de mãnuşi şi juma’ de cur afarã.

Tub de metrou care merge bine şi în care nu s-a dat cu bombe. Rest la bani întotdeauna în mânã şi un morman de pi-uri care îţi face portofelul greu şi creierul nedumerit. Fish and chips sucks. Chinese food sucks, too. Da’ mi-au plãcut crabii, am mâncat 5 farfurii pline şi tot aş mai fi vrut, dar mi-era cã intru în chinezoaica arţãgoasã care se tot uita la mine când îmi umpleam farfuria. Era 7 lire cât poţi. Fãra bere, adicã “Tiger”, bunicicã, dar nu Carlsberg.

Black listed

Am fost ameninţatã cã se va face un ghid al barurilor şi restaurantelor din lume în care se va specifica în clar numele meu, alãturi de pozã, pentru ca toţi chelnerii de pe planeta asta sã se fereascã. Da, am o problemã cu toţi. Nici unul nu e suficient de bun pentru înãlţimea mea.

Am mâncat şi la un restaurant italienesc la care ne-a întâmpinat patronul, apoi a venit chelnerul doi cu vinul, apoi chelnerul trei cu mâncarea, apoi chelneriţa patru cu meniul pentru desert. Mâncarea oribilã. Vinul bun, peruan. Vã recomand orice vin peruan sau din Chile. Fiindcã sunt bune şi vreau sã-i fie bine şi familiei mele.

Treaba cu fumatul m-a omorât. Dacã vrei sã stai într-un bar sã bei sã-ţi verşi maţele pe acolo nu poţi pentru ca sã. Fiindcã se fumeazã în foarte puţine locuri. Mai ales pe stradã. De restaurante cu fumat, nici nu mai vorbesc. Existã?

Toatã lumea în baruri stã în picioare şi vorbeşte de rupe, deşi canapele comode existã în jur, chiar neocupate.

Dupã cum se observã cu ochiul liber, n-am vizitat nimic

Nada. Nothing. Am tot bãtut centrul cu piciorul cu mont cu tot şi mai ales cu vezica plinã aproape în permanenţã, ceea ce e stresant de-a dreptul, singura budã available fiind aia din Leicester Square unde mi-am luat abonament. Am mai facut pipi şi pe o stradã lângã un boschet, na.

N-am bifat nici un club, fiindcã mi-a fost lene sã stau la coadã şi eram îmbrãcatã aiurea.

Douã lucruri în materie de muzicã
1. Sã intri la Virgin (unde gãseşti tot ce vrea sufletul tãu) şi sã auzi din toate boxele Jeff Buckley……eh, zici cã io stãteam la buckingham.
2. Arctic Monkeys: piesa „505”. O recomand cu cãldurã la tot boborul, fiindcã altfel nu mai rãspund la nici un comment. Am zis!

London, baby! Next, Barcelona